Numai nebunii arunca cu pietre!

Atunci cand relatiile te limiteaza :P

2009-07-14T02:29:00.000-07:00

Ma suna o prietena:

- Auzi, ai sa imi dai si mie niste bani?
- Ba, nu stiu. Cati iti trebuie?
- Vreo 5 milioane?
- Aha. Si cand ai avea nevoie? Eu ajung abia pe 21 in Bucuresti...
- Hm... As avea nevoie mai devreme. Ideea e ca vreau sa merg la Peninsula. Daca nu vad NIN mor. Mai sunt si Primal Scream... Trebuie sa merg! Mi-am facut cerere de concediu de o luna jumate, am strans bani. Pana mea!
- Pai daca ai strans bani care-i problema?
- Eu am, dar nu are Alex.
- Pai el nu asculta rock!
- Nu conteaza. Nu pot sa merg doar eu!
- Pai nu mai merge nimeni dintre cunoscuti? Eu ma duc la Garana. La Tg-Mures nu mai ajung ca am de invatat pentru examen si numai pentru NIN nu vin.
- Ah, ba merg Raluca si Dan si mergeam si noi cu ei cu masina.
- Copil, daca vrei eu iti pun bani pe card. Dar o sa vrea nebunu' sa mearga cu bani de la tine?
- Pai, merge ca altfel il strang de gat!
- Frate, sa mor daca va inteleg. Daca tie iti place, ai totul aranjat, nu mergi singura, la ce trebuie sa vina Alex?
- Bai, e aiurea sa merg singura.
- Nu, nu e aiurea sa mergi singura. Nu e aiurea sa ai preocupari in afara sferei lui de interes. Eu merg la Garana singura fiindca Radu nu asculta jazz. E nasol sa nu faci chestiile care iti plac si sa ramai ca popandaul fiindca X nu merge cu tine! O sa regreti si o sa ajungi sa ii arunci in carca faptul ca nu ai fost!
- Mai, intr-o relatie...
- Mai, intr-o viata esti dator sa faci ce iti place. Cu asta ramai la final. Cu amintirile chestiilor misto pe care le-ai trait. De Alex poti sa te si desparti pana mori.
- Bai, eu nu sunt ca tine si esti absurda sa gandesti asa!
- Asa sunt eu, ma stii si ma iubesti. Plec la banca si iti bag 10 milioane. Sa ai, sa nu ceri, iar daca aflu ca Alex nu vrea sa mearga si tu renunti te omor cu mana mea!

Madrugada - Only when you're gone LIVE

2009-06-10T04:34:00.001-07:00

trois chansons de femmes (Synfonie, Stevie Wishart, director)

2009-05-26T02:21:00.001-07:00

10

2009-05-20T04:56:00.000-07:00

1. Nu imi place sa port doliu. Mi se pare ca fiecare persoana draga care moare imi intareste propria mortalitate. Ori, in lupta asta, nu as vrea sa port insemnele celei ce ma va rapune.
2. M-as tatua pe fund. Cu litere maro.
3. Ma plictisesc repede. Foarte repede. Extrem de repede.
4. Cred ca si timpul scurs nefacand nimic e important pentru tine atat timp cat tii ochii deschisi.
5. Convorbirile telefonice mi se par inutile. Doar s-a inventat e-mailul!
6. Am din ce in cemai des senzatia ca lucrurile importante imi scapaprintre degete ca apa ce ar picura intr-un morman de nicip, doar ca sa-i pierzi urma.
7. As putea sa port o discutie in contradictoriu in care sa imi desfiintez propriile idei. Asta arata ca nu cred in nimic. Probabil...
8. As sta in mijlocul unei artere aglomerate, nemiscata, cu mainile ridicate in sus, in plin trafic.
9. Trebuie sa merg la Cannes intr-un an!
10. M-as apuca de fumat. Din nou. La modul vicios, abuziv, hulpav.

Oameni

2009-04-14T00:04:00.000-07:00

Am o prietena care pleaca in Kenya. 2 luni. Sa ajute, sa faca, sa schimbe. Crede cu tarie ca oricine poate schimba lumea si ca orice incercare conteaza. E de admirat idealismul ei care ma panceste de fiecare data. Asta in prima faza. Dupa care ma irita. Si incep sa dau cu tunul si sa o rog sa isi faca site: www.wherethehellisalice.com sau www.alicestillalive.com ca sa stim si noi daca au casapit-o prin Strainezia sau nu. Ea imi spune zambind ca, daca toti oamenii ar fi ca mine, nu ar mai exista progres fiindca toata lumea l-ar lua pe NU in brate si nu ar face decat sa bombane. E nevoie de actiune. Daca aceasta lipseste, nimic nu se intampla. Trebuie sa recunosc ca are logica. Logica ei, insa, nu imi stinge mie instinctul de conservare si nici mirarea. Cum naibii un om extraordinar de destept si pregatit in atat de multe domenii se duce sa se ingroape in Kenya desi ii este frica de scorpioni?

Ok, sunt un om rau. Nimic nou sub soare numai ca, daca o sa imi trimita un mail disperat sa ii trimit antibiotice sau ace de seringa, va trebui sa o fac. :)

Despre mine, numai de bine!

2009-03-25T03:52:00.001-07:00

Mi-am ales gresit slujba/cariera/locul de munca/profesia.Realizez asta pe zi ce trece. Nu am ce trebuie ca sa fac meseria care imi asigura un loc pe statul de plata. Nici pe asta, nici pe altele. Sigur ca as putea sa ma pis pe toata lumea si sa ma doara in cur, dar treaba asta nu o sa se intample. Io am mai zis si-n alte dati ca nu ar fi trebuit sa ma nasc in capitalism. Realizez ca nu ar fi trebuit sa ma nasc deloc, dar, cum nenorocirea s-a produs, lucrurile devin din ce in ce mai gri.

Sunt captiva in spirala ametitoare a lumii in care traiesc. Ma trezesc, ma duc la munca, fac toata ziua si uneori si noaptea o chestie care nu imi place dar pe care o fac teoretic mai usor decat altele, merg acasa sau ies putin in oras, mereu pe fuga, imi iau banii, accept o serie de mizerii, ma comport ca o javra fiindca nimanui nu-i pasa de nimeni si eu sunt un exponat ce reprezinta o companie, deci neom, mananc, dorm. Un mare si ornat cacat.

Acum, daca as avea curaj, mi-as da demisia si m-as duce sa ma plimb prin America Latina cu banii pe care i-am strans la ciorapul de la banca muncind ca un rob. Dar nu am nici curaj, nici coloana vertebrala, nici determinare. Adica traiesc degeaba fara a exista vreo diferenta intre mine si un ficus. Iar partea in care ma urasc pe mine nu prea sta in picioare fiindca nu imi place durerea...

Azi mi-e somn

2009-03-17T00:47:00.000-07:00

Mi-e foarte somn. Mai somn decat de obicei. Nu stiu de ce. Cred ca imbatranesc si celulele mele o iau razna. Am inceput chiar sa fac riduri in jurul gurii. Asta, bineinteles, numai cand sunt obosita. Singura problema e ca sunt mai mereu obosita.

Nu-mi place sa muncesc. Nu-mi prieste. Nu numai ca ma oboseste, dar ma omoara. Ma face sa imi doresc sa sparg o banca sau sa ma nasc din nou intr-o familie foarte bogata. Mi-as mai dori sa fiu si saraca cu duhul. De fapt, nu ca nu as fi, dar nu mi-ar strica o infuzie suplimentara. Mici transfuzii care sa imi omoare memoria si sa imi incep fiecare zi ca si cum ar fi prima. Da, probabil ar fi greu. Da, probabil ca as fi foarte singura in lumea mea, dar, nu stiu de ce, cred ca nu m-ar deranja.

Fara titlu 2

2009-03-11T08:05:00.001-07:00

Fumez, fumez,
Şi mi te imaginez pe scaun
Certându-mă
Mi-e atât de frică
Să nu te pierd
Încât îngheţ de fiecare dată
Când te uiţi spre mine
În felul acesta voi înceta foarte curând
Să îţi mai par interesantă

Fara titlu

2009-03-10T08:19:00.000-07:00

După ani de zile de prietenie
Ne trezim pasageri clandestini
Unul în lumea celuilalt
Trebuie să mă obişnuiesc cu ideea
Că altfel de oameni îţi numără paşii.

Nimic Important

2009-03-05T11:30:00.000-08:00

Sunt un mamifer ciudat
Iti trec prin viata brusc
Si te invart ca intr-un carusel
Apoi ma retrag in cochilie frumusel
Lasandu-te sa ma astepti
Si nu-s acolo niciodata
Mai vin, mai plec,
Lucrez prea mult
Si vin cu tabieturi la pachet
Nu stiu cat timp o sa-ti mai ia
Ca sa ma ierti de fiecare data.

Dintr-o carte ce pate ca va aparea

2009-03-04T05:56:00.001-08:00

Mai jos urmeaza un citat:

Joaca poetică

Crezi că pe mine
Nu mă doare
Să realizez
Că te iubesc
Că tot ce faci
Aruncă-n ochii mei
Văpaie
Că tot ce eşti
Mănânci
Respiri
Sau bei
Sunt eu
Şi-n jurul meu
Trăiesc
Doar braţele tale
E o zi ciudată
O zi în care nu contest
Ce rol suprem
Joci
Tu în fiinţa mea
De Oscar
Sau poate mai ceva!

de... Martisor

2009-03-02T23:32:00.000-08:00

Imi amintesc ca, in copilarie, le vedeam pe mama si pe sora-mea cum se intorceau in primele doua saptamani de martie cu plasele de martisoare acasa. Erau alte vremuri, traditiile se pastrau altfel, oamenii erau altfel. Nu prea aveau multe alte lucruri de facut asa ca dadeau martisoare.

Imi amintesc ca imi placea sa le studiez prada si sa mai fur cate unul din mormanul de martisoare. Cred ca daca mi-ar fi dat prin cap sa le revand as fi facut o avere. Dar eu doar le studiam, le comentam, le aranjam pe categorii. Nu ajunsesem sa merg la scoala si, copil fiind, tot timpul meu era liber.

Apoi am crescut, am ajuns sa primesc si eu martisoare, sa le uit prin banca fiindca nu mi se mai pareau atat de interesante sau sa le reciclez astfel incat sa nu le mai car pana acasa. Nu opream decat cateva, mereu mici, buburuze sau furnici, mereu insotite de un rand sau doua. Cred ca inca mai am martisoarele prepubere printr-un cotlon ascuns, dar nu manifest nici cea mai mica intentie sa le caut.

La liceu am primit flori. La inceput se pierdeau in vazele mari ale mamei, apoi au avut o vaza a lor, apoi le dadeam la alte colege care se purtau mai bine cu ele. Ma opream mereu pe undeva in drum spre casa, baruri, crasme sau chiar la cinematograf, asa ca mai mult le hartaneam si mi-era mila avand in vedere ca erau alte fete care le apreciau mai mult.

La facultate deja pierdusem orice interes pentru ce se intampla la inceput de martie. Nebunia cu tarabe si oameni calcandu-se in picioare pe Magheru ma scotea din minti. Am renuntat la traditie.

Cam in aceeasi perioada m-am apucat sa studiez folclorul uitat cu un prieten in ideea de a vedea ce am pierdut. Mie pofta de trecut mi-a trecut in 2 luni, pe el il tine pana astazi. Din pacate ma plictisesc al dracului de repede. Dar, daca trecutul nu e suficient, ce facem? Ne orientam spre viitor? Da, desi acesta nu este cazl meu fiindca imi e prea lene asa ca clipocesc constant si neinteresant in prezent. Plici, plici!

Ganduri autodistructive

2009-02-26T23:41:00.000-08:00

Aseara, in timp ce asteptam la semafor si un domn semichelios cu burta ma privea insistent dintr-un jeep, m-am gandit ca ar trebui sa ma combin si eu cu un domn cu masina mare. Nu conteaza daca e luata pe un credit cu probleme ci doar faptul ca trebuie sa ma grabesc si sa actionez acum, cat inca ma mai tine carcasa si nu imi canta domnii note pe ritm de ingropaciune.
Asa idei tampite am mai rar. Si mai rar ma gandesc ca poate nu sunt chiar asa tampite. Am ajuns la concluzia ca mi se trage de la Radio Zu, preferatul taximetristilor dar curat mestesug de tampenie si scufundat neuronul in clor!

Demisia

2009-02-24T02:55:00.000-08:00

Mi-am dat-o de doua ori. Degeaba. Mi se promit chestii. Nu le cred. Nu cred nimic si nici nu imi mai pasa. Pana la urma am ajuns la concluzia ca nici macar nu conteaza. Viata este ceea ce ti se intampla cand nu esti atent, vorba lui Lennon.

Era o vreme....

2009-02-18T00:26:00.000-08:00

Era o vreme incare imi placea sa scriu. Probabil sub influenta acelor momente in care carnea se strangea pe mine a lipsa. De o vreme nu mai am nici o bucurie cand scriu. Ma exprim prin alte spatii, spatii care nu sunt pe deplin ale mele. Ma rup in mii de fasii si ma ciobesc pe zi ce trece ca un colt oxidat de oglinda.

Conform HotNews pana in 2020 depresia va fi cea mai comuna boala, ceva cam ca raceala. Eu zic ca-s optimisti! Daca nu a crescut consumul de antidepresive, nu inseamna ca lumea nu e tzaca! Traim vremuri minunate! Unde am putea oare incadra un suspin?! :)

Surdul nu aude, dar le potriveste! sau Nikka Costa - Everybody got their something

2009-02-18T00:15:00.001-08:00

Refrenul acestei melodii este:

Everybody got their something
Everybody got their something
Make you smile like an itty bitty child

Ce aud eu si imi place si am sa las vocea din cap sa imi spuna in continuare suavele vorbe este:

Everybody got their something
Everybody got their something
Make you smile like you nearly beat a child

In alta ordine de idei, astazi am zarit in metrou o incheietura care mi-a atras atentia. Ii apartinea tipei ce atarna langa mine si avea un tatuaj foarte simpatic: o linie punctata pe deasupra careia trecea o foarfeca. M-am gandit ca e unul din cele mai tari tatuaje pe care le-am vazut si am vazut cam multe! Asta fiindca am prieteni tatuati, prieteni care tatueaza, ma bate gandul sa imi fac si eu unul - tot pe incheietura mainii, si ma uit la Miami Ink. In fine, cel mai interesant lucru e ca, atunci cand s-a asezat pe scaunul ramas liber de sub nasul meu, am recunoscut-o. Ne stim, ne stim din vremurile cand imi traiam noptile pe scarile din Bar Fly, iar ea servea la bar.

Daca nu esti filosof, nu incerca asta acasa deoarece dauneaza grav sanatatii mentale!

2009-01-28T02:10:00.001-08:00

Nu sunt fan The White Stripes, dar ascult melodia asta de ceva vreme si imi place, mai ales ca are un videoclip foarte tare. Ascult si nu ma gandesc la nimic si e tare, tare bine!

Vorbeam cu o prietena azi care imi spunea ca e foarte ocupata si ca se autoevalueaza in pauzele scurte luate de la cladirea capitalismului. Eu am ajuns la concluzia ca autoevaluarile nu isi au sensul decat daca nu ai de ales intre a face chestia asta sau a pompa in tine antidepresive. Problema este ca, indiferent de concluzie, odata inceput procesul te vei trezi intr-o bucla in care te vei roti ca un perpetuum mobile pana la epuizare prin ametire. Nu o sa iti placa rezultatul. Mai bine dai dracu' toate gandurile, toate asteptarile celorlalti de la tine si incepi naibii sa traiesti asa cum iti vine, natural, necenzurat, oricat de debil le-ar parea unuia sau altuia comportamentul tau. Asta deoarece oamenii nu se schimba decat superficial si aparent, iar daca ii obligi sa faca modificari in ce ii priveste vor ajunge sa te urasca la un moment dat. Asta e natura noastra. De asta vad inutil procesul de introspectie - sfarsesti de multe ori prin a te uri ceea ce implica un cumplit consum de energie....

Cadou

2009-01-17T02:21:00.000-08:00

Am primit o dihanie simpatica si moale care se lipeste pe frigider fiindca e magnet. Nu am recunoscut jivina si am intrebat ce este. Mi s-a raspuns ca un paduche lat. Am multumit, am ras si l-am plantat pe frigider langa o buburuza.

O, brad frumos!

2008-12-17T23:45:00.000-08:00

Am o copilarie. Bine, asta pe langa bucata de frageda si tarzie pruncie din care nu as mai fi vrut sa ies. Am o copilarie in sensul de slabiciune. Mai exact: ma ia valul.
Cand imi place ceva o iau rau la vale. Incerc sa epuizez subiectul. Hahai pe marginea lui. Plang pe baza lui. Totul cu aceeasi miza: epuizarea.
Nu m-a invatat nimeni ce e cumpatarea. Am aflat si eu din discutiile purtate in juru-mi. Am dedus din context. Din pacate, asta nu m-a ajutat la nimic. Nu stiu sa fiu moderata. Nu stiu. Alunec in exces cu o usuratate naturala de speriat!
Si stiu bine ca excesele nu te fac sa cunosti mai multe, ci doar sa pierzi din toate din ce in ce mai mult. Chiar si esentialul...

It's Not Easy Being Green - Funny Animation

2008-12-16T02:09:00.001-08:00

Nu e usor sa fii verde, dar poti sa fii altfel?

I-am aratat unui prieten clipul. Apoi am purtat urmatoarea conversatie:

el: :))
el: DACA ESTI REBEL PRIMESTI O FURCULITA PRIMU
eu: exact
el: DA SI DACA SCAPA ...
el: MMMM
eu: acum
eu: eu zic ca decat sa stai cu gramada
eu: oricum la gramada e o chestiune de timp pana ajunge in furca'
el: PAI DA
el: ASTA CLAR
el: MAI BINE CA O PRIMESTE DE LA INCEPUT
eu: macar stii cum stai
eu: infipt
eu: :))
el: sa stii cum e drumu
el: daaaa
eu: oricum, te distantezi de ceilalti
eu: si toti te observa cu ocheanele lor belite
eu: :))
el: a pai da noi o stim pe calcaiele noastre intr-un fel sau altu
el: de cate ori nu am luat priviri curioase care ne-au penetrat gaura

Mda...

Adevarul e ca, in ultima vreme (si aci contabilizez niscaiva ani), am migrat spre gramada... Cred ca a venit vremea sa incep sa explorez din nou farfuria!

Hai, sictir!

2008-12-05T07:09:00.000-08:00

Bai, nene, nu am incredere in oamenii care nu au prieteni. Imi sugereaza ca trebuie sa existe un motiv pentru care acei oameni sunt singuri pe lume.
Apoi, am incredere in instinct. Daca un om nu imi place in primul moment in care il vad, ar trebui sa iau distanta. Prima impresie nu m-a inselat niciodata.
Cu toate acestea, uneori, incerc sa trec peste instinct si sa accept un astfel de specimen in viata mea. Am trait sa regret din nou o astfel de deschidere!

FanBox si alte cele

2008-11-27T00:30:00.000-08:00

Nu excelez in folosirea de retele sociale. Nu reactionez la invitatii in diverse astfel de aglomerari internautice. Le ignor prietenilor mesajele. Uneori le sterg fara sa le citesc.

In ultima vreme, casuta de e-mail de pe yahoo imi este asaltata de mesaje venite de pe FanBox. Unele sunt de la prieteni, unele sunt de la cunoscuti si necunoscuti, altele sunt de la oameni pe care nu mi-i amintesc.

Zilele trecute am decis sa nu mai dau delete ca o apucata fara sa deschid aceste mailuri. Poate ratam ceva important! In plus, erau mesaje de la doi prieteni. L-am deschis pe primul si am aflat ca pretenul respectiv crede ca sunt gorgeous. M-am mirat, am inchis mailul si am trecut la urmatorul prieten. El zicea ca sunt pretty. Apai, dupa gorgeous, pretty m-a umplut de draci. Am vazut, insa, ca omul ce ma crede pretty mi-a trimis 2 mesaje. In al doilea eram intelligent. Brusc, pretty si inteligent a preluat conducerea. Tocmai cand ranjeam eu satisfacuta, mi-a venit mail si de la un coleg ca sunt sexy. Curata blestematie!

Acum ma gandesc sa le raspund cu romantisme baloase. Ar fi interesant sa le studiez reactiile la asta! :)

Dar nu ma sufoca...

2008-11-22T04:28:00.000-08:00

Ca oamenii sunt fiinte sociale am aflat cand l-am facut pe Aristotel la filosofie si mi s-a explicat care e treaba cu zoon politikon.
Fiind conditionati de natura noastra, ne place sa traim in grupuri. Nu prea agreem sa stam singuri. Cei care o fac sunt catalogati ca devianti. Buun! Eu mai deviez de la drumul drept, ajung in papusoi si ma ascund printre cocieni. Stau la umbra, in liniste, respirand incet si nu vreau sa vad pe nimeni. Am momente in care lumea inceteaza sa existe altfel decat in interiorul meu. Incepe si se termina cu mine. Nu mai are nimeni loc in schema.
Pe de alta parte, mai stiu ca exista oameni care te fascineaza si ai vrea sa iti petreci tot timpul din lume cu ei. Totul merita urmarit la acesti oameni, de la gesturi la cuvinte. Si nu te mai saturi fiindca toate concluziile pe care le tragi si toate sentimentele care te inunda cand esti cu ei sunt mult prea valoroase sa te opresti. Si-ai sta si ti-ai petrece tot timpul cu ei. Inteleg chestia asta atat organici cat si rational.
Totusi, ceva imi spune ca indiferent daca ti-ai gasit un mentor, o mare iubire sau doar un alt om cu care sa relationezi si sa simti ca exista posibilitatea ca sa te inteleaga si pe tine cineva, masura e utila in toate. Pe principiul: "ce e prea mult strica" sau "ce e prea intens arde" (sau parleste).
Daca stai prea mult cu un om, calea de la extaz la dezamagire e foarte scurta. In primul rand, ii vei descoperi foarte repede defectele. Stand cu el mereu ii vei patrunde in intimitate adanc si sfredelitor ca un surub. Poate ii va place, poate il va obosi.
Eu una nu pot sa pastrez relatii decat vazandu-ma rar cu oamenii in cauza. Apucam sa ne povestim tot ce s-a intamplat cat nu ne-am vazut. Nu ne plictisim. Nu batem prea mult moneda pe aceleasi discutii. Timpul dintre intalniri le face asteptate si frumoase fiindca, in momentul in care eu ma vad prea des cu cineva, ajung in imposibilitatea de a-i mai spune ceva. Mi se termina cuvintele si cheful si ajung sa ma sufoc.
Deci, daca ma iubesti, nu ma sufoca si intelege si distanta mea!

Minunat

2008-11-07T06:51:00.001-08:00

Ma enerveaza diletantismul. Ma sufoca, ma infurie, ma ucide, ma face sa urasc fiecare fiinta ce respira. Nu suport porcariile facute cu jumatate de masura. Sufar de perfectionism. Nu ma compar cu altii ci ma compar cu standardul cel mai ridicat. Ma chinui. Imi storc creierii si imi consum energia. Am standarde ridicate si de la cei din jur. Ma apuca spumele cand trebuie sa refac cea fiindca un coleg a facut treaba de mantuiala. Am refacut atatea sarcini incat am ajuns o relicva a sistemului. Tot entuziasmul meu, toata starea de "dati-mi un trup, voi, muntilor!" pe care o aveam atunci cand m-am angajat prima oara s-au dus dracului in frecusuri de doi lei, in explicatii date repetitiv acelorasi oameni, in lupte cu morile de vant. Oricat de multa nebunie mi-ar clocoti in creier, nu e suficienta. Gata! S-a terminat. Mi s-a luat!

Simtindu-ma ca intr-o temnita din care nu pot sa ies, pierzandu-mi elanul, am devenit un om care nici nu se mai preface ca sufera de sictir. Orice sarcina este cumplita fiindca ma pune sa fac ceva, iar eu nu am chef. Bolborosesc intr-o continua stare de nervi supraintinsi, nu am chef sa vorbesc cu nimeni si deleg. Deleg, ma ingrozesc de ce iese, deleg din nou. Totul intr-o bucla sinistra si ironica.

Se cauta actori

2008-10-31T02:12:00.000-07:00

Mai exact:

- o femeie si un barbat cu varsta cuprinsa intre 20-35 de ani
- un barbat cu varsta intre 35-45 de ani
- o femeie si un barbat cu varsta cuprinsa intre 35-45 de ani

Filmarile vor avea loc in localitatea Crevedia timp de doua zile in luna noiembrie. Doritorii pot afla detalii trimitand un e-mail la adresa filmscurtmetraj@gmail.com.

Nu mai am chef...

2008-10-29T06:11:00.000-07:00

Mda, reprosurile sunt indreptatite. Nu mai am chef sa scriu pe blog. Nu mai am verva de pe 360.yahoo.com. Nu ma am chef sa impartasesc intamplari si sa filosofez la radacina firului de par.

Am inceput sa am un blog in momentul in care am pierdut un pariu. Am decis sa scriu doar ca sa il onorez. Apoi m-a prins ideea ca am gasit un loc in care puteam scrie orice, un loc in care sa pot sa imi infrang demonii si sa scriu. Am vrut sa fac litere. Am vrut sa fac regie de film. Am vrut sa fac jurnalism. N-am facut nimic din toate acestea. Poate ca mai am timp sa le mai fac sau poate, mai plauzibil, mi-a lipsit mereu determinarea cu care oamenii ar trebui sa creada in ei. Din lipsa asta au aparut complexe si frici. Apoi esecuri, ratari si resemnare.

Cred ca nu mai vreau nimic deocamdata. Traiesc din inertie. Merg masinal la munca. Legumizez in fata monitorului felii groase de viata. Ma tarai spre casa. Nu mai suport sa vad pe nimeni. Nu imi mai intalnesc prietenii fiindca nu gasesc nimic sa le spun. Nu am nici o intamplare de povestit, sunt nervoasa sau cel putin ciufuta si nu imi pasa nici cat sa fac o conversatie.

Probabil ca voi iesi din starea asta si le voi cere indurare asa cum sper si acum ca nu ma inteleg dar ma accepta asa cum au facut intotdeauna.

Poate ca ar trebui sa ma gandesc serios sa ma mut la Berlin si sa o iau de la capat. Poate ca prea multele posibilitati imbobocite de nicaieri in ultima vreme m-au defazat si m-au facut pilaf sub un munte prea greu de iluzii. Ai nostri ca brazii!

The Corrs-One Night

2008-10-25T15:01:00.001-07:00

E interesant cum rezist eroic cu dintii inclestati asediului. Nu ma intelege gresit. Imi place ca stii sa dispari atunci cand am nevoie sa nu vad pe nimeni si ca nu insisti sa merg cu tine pe la nunti. Chestia asta imi da spatiu sa respir. Nu pot sa nu stiu ca e egoist din partea mea sa imi tolerezi retragerile in mine, dar ne este amandorura foarte clar ca fara ele nu se poate. Nu se poate nimic fiindca bucati de lume se darama atunci cand nu suport pe nimeni in jur iar oamenii insista sa ma vada.

Nu stiu sa fiu altfel decat sunt. Am obosit sa incerc sa impresionez intr-un jos stupid la sfarsitul caruia ne vom regasi dezamagiti. Am chef sa imi arat toanele si metehnele. Vin la pachet cu mine si, cum spuneam, nu se poate altfel.

Acum ma uit pe sub cearceaf la luminile orasului. Privelistea mi se pare ciudata. Imi imaginez lucruri si ma simt bine in caldura asternutului. Ma simt protejata si ma intind somnoros ca o pisica si nu am chef sa plec. Dar o voi face fiindca obisnuinta ne frange vointa si ajungem sa ne lingem neputinta atunci cand alunecam tot inainte din inertie. E tarziu si tastele laptopului au starnit cainele. Nu stiu ce sa ii zic si ma uit in ochii lui calzi cautand o privire complice.

Nu stiu cum sfarsesc scriind de fiecare data cand nu pot vorbi sau gesticula. Poate ca daca nu ar fi atat de tarziu, ai intelege...

Curva cartierului II - Intalnire nocturna in holul de bloc

2008-09-11T23:16:00.000-07:00

Pompierul a revenit!

Aseara, pe cand ma intorceam agale de la concertul lui Al di Meola (impresii aici) m-am intalnit cu Pompierul. Era vesel nevoie mare si mi-a spus:

- Aaaah! La dvs. veneam! Sa va fur. Scurt! Scurt! Stiti ca va dau replica scurt!
- Mda...
- Da, va fur si va duc cu scuterul.
- Scuterul din hol e al dvs?
- Da. Vedeti cum va raspund la orice intrebare?

Zambet fals.

- Deci va fur! Bineinteles cu acordul parintilor.
- Asta e mai greu.
- De ce?
- Nu cred sa vi-l dea.
- De ce? Dar... sunt in Bucuresti?
- Nu?
- Dar unde?
- In Gorj.
- Unde?
- Tg-Jiu.
- Aaaah! Olteanca de-a mea. Gata s-a rezolvat. Eu sunt din Mehedinti. Stiti, unde zaibarul e zaibar.
- O fi...
- Gata, va las. Saru' mana! Buna seara!
- Buna seara!

"Deosebit!" imi zic in timp ce urc in lift si ma gandesc la promisiunea facuta bunicului meu de a ma intelege bine cu vecinii.

Iron Maiden live bucharest - crowd

2008-08-15T20:10:00.001-07:00

Scream for me, Bucharest!

2008-08-05T00:23:00.000-07:00

Scream for me, Romania! sau nebunia de aseara de pe stadionul Cotroceni unde Iron Maiden au cantat timp de 2 ore.

Pentru mine a fost cel mai tare concert la care am fost eu - din toate timpurile si din toate tarile. Poate a tinut de stare, poate a tinut de oamenii cu care am fost, poate a tinut de nostalgia care m-a impresurat cand i-am vazut ca ies pe scena.

Am simtit si faptul ca au trecut anii. Nu m-am mai agitat ca in alte vremuri. Nu am mai putut, iar pogo-ul dezlantuit din dreapta mea mi-a amintit de primul concert Metallica in Romania. Am iesit atunci cu vanatai pe maini. Acum nu a mai fost cazul. Experienta si-a spus cuvantul :) si nu m-am ales decat cu niste dureri de spate. Oricum, un soc neasteptat pentru mine. A fost prima oara cand am simtit ca timpul a fugit pe langa mine prea repede ca eu sa realizez.

Oricum, port efectele concertului cu mine. Mi-am pus Iron Maiden in casti, m-am asezat cat mai drept si impins cu putinta cu spinarea in spatar pe scaunul de la birou si incerc sa imi recapat vocea cu o cafea calda. As vrea sa pot sa spun ca imi raman energia si pofta de viata, dar am niste dubii si in aceasta privinta.

Long live rock legends!

Despre cum as fi putut sa devin curva cartierului...

2008-07-14T12:46:00.000-07:00

Obisnuiesc sa clasific in cercul de prieteni anumite intamplari ca facand parte din ciclul: "Mi se putea intampla doar mie". Acestea imi sunt tare dragi fiindca, pe langa faptul ca ma unicizeaza, sunt, de regula haioase. Cea de azi este, insa, ceva mai speciala.
Se facea, ce e mai trist este ca se si intampla, sa fiu in supermarketul din City Mall. Eram usor enervata ca nu am putut sa imi cumpar decat iaurt. Asta deoarece, prin mai tot magazinul, era panglici ce delimitau zonele in care se facea inventarul. Deh, s-a trezit si romanul ca e legal sa munceasca numai intre anumite ore! Oricum, foarte interesant! Cu atat mai mult cu cat crapam de foame!
In fine... Stateam la coada la casa cand observ cu coada ochiului gesturi falfainde in stanga mea. Era un vecin. (Ca o paranteza - mai acolada ea de fel - il stiu pe domnul in cauza de mai multi ani. Locuieste cu mine pe scara si are un baietel maricel de acum. E adevarat ca mereu a parut sa aiba o slabiciune foarte greu de ascuns pentru mine.).
Salut ca un om binecrescut. Aud:

- Sunt cu ochii pe dumneavoastra. Demult sunt cu ochii pe dumneavoastra.

Imi zic ca omul m-a vazut de ceva vreme bodoganind prin magazin. Celalalt scenariu, infiltrat intr-un colt obscur de inconstient, nu are loc in schema mea logica.
Am reusit sa platesc si ies odata cu vecinul din magazin. Nu prea imi place mie sa socializez, dar imi zic ca un drum de 5 minute pana acasa nu are cum sa ma omoare.
Iesim din City Mall. Aud un pufait infundat ce imi seamana a ras langa mine:

- Stiti, acuma, nu va suparati. Eu sunt mai direct, asa... Va lasati?
- Poftim?!
- Pai, nah, acolo, la noi, la pompieri e mai pe direct asa...Va lasati?
- De la inaltimea mea, mi-ar fi foarte greu, baigui uitandu-ma la omuletul cu un cap mai scund ca mine. Simt ca imi fuge pamantul de sub picioare. O scena de mahala in Sos. Giurgiului, desi plauzibila, nu mi-ar folosi la nimic.

Imi continui drumul spre casa in timp ce omul imi baiguie cat castiga (deh, e important in cazul in care mi se moaie brusc genunchii si ma las pe spate sa nu cad din inaltimile mele!), cum se descurca in viata, etc. Merg raspunzand mecanic in timp ce realizez ca am intrat intr-un nou ciclu de viata.
Pe langa valori ce mi se naruie ma gandesc cat de jegoasa e lumea. As fi putut fi ultima curva colcaitoare de boli venerice si o amenintare pentru copilul lui. Dar nu conta. Nimic din toate astea nu conteaza. Eram aproape. La indemana. Singura in apartament. Un prag reparat, o mana de barbat in casa si pe mine! Toate ii sugerau ca e cazul sa imi puna acea intrebare.
De partea cealalta a baricadei eram eu care ma gandeam ca, pentru prima oara, nevoia mea organica de independenta se intoarce impotriva mea. E trist. Poate ca ar fi o solutie sa ma marit cu primul fraier intalnit in cale! E legea firii si cu totii ne izbim de ea!

Judas Priest la Bucuresti

2008-07-13T11:35:00.000-07:00

Sau un vis devenit realitate! Mai multe nu sunt de spus.

Padure de maini

2008-07-09T01:13:00.000-07:00

Aseara doua legende au urcat pe scena. Cuvintele sunt de prisos. Nu intentionez sa fac o cronica de concert. Ar fi prea sec fiindca seara trecuta nu a insemnat doar muzica. A tinut de stare, de amintiri, de prieteni.

La Def Leppard m-a impresionat un adolescent care stia toate versurile. Venise cu tatal lui. E bine ca se mai asculta si altceva decat Linkin Park.

L-am vazut in public pe omul cu bilele - Turcescu. Singur de data asta! Poftim cultura! Cara fata la Queensryche si o lasa acasa cand se canta piese de dansat la sentiment! Rusine!

Adevarata vedeta au fost Whitesnake. Coverdale e inca in forma. Piesele au curs una dupa alta ducand publicul in transa. Amintirile ne-au napadit pe toti. Vremurile in care incercam sa traducem versurile deruland la nesfarsit caseta in magnetofon au navalit peste noi. Pe "Is This Love" toate femeile s-au isterizat. Vorba unui prieten: multe si-or fi pierdut virginitatea pe piesa asta. Adecvarul e ca asa incepea ameteala. Te duceai la flacau sa asculti niste muzica stiind ca te duci la prosteala. Ascultai, dansai, la refrenul doi aveai deja mainile lui in chiloti. Dar era frumos si eram mici si inca mai credeam in o groaza de chestii!

In public era si un copilas care traia concertul batand in niste tobe imaginare. Foarte simpatic. L-am mai zarit in spinarea tatalui lui la concerte. Numai ca acesta din urma a obosit si a vrut sa traiasca concertul ca si cand nu ar fi venit cu fiul. Prichindelul nu vedea nimic de jos. L-a tinut mama lui in spate o vreme, dar a obosit si ea. Un prieten nu a mai rezistat si l-a luat in spate. Mama i-a facut semn tatalui sa se uite la copil, dar acesta a parut deranjat din transa in care intrase. Nu mi-a placut. Credeam ca sunt eu prea dura, dar aud in dreapta: "Ce ma enerveaza tatii astia! Cum sa il lasi pe jos! Nu vede nimic, saracul!". Pana la urma, tatal l-a cocotat din nou pe umeri. Totusi, gestul lui de a alege sa se uite pe scena in loc sa isi admire copilul m-a socat. Nu stiu daca sunt exagerata sau nu. Nu voi putea sa determin, dar odata nascut, nu vad ce ar putea fi mai important decat copilul tau!

Oricum, jos palaria pentru instrumentistii ce si-au etalat talentul ieri! Sunt old school! Imi place sa vad solouri de chitara in concerte. Nu am vazut o trupa tanara care sa ma multumeasca instrumental! Dar urmeaza JUDAS!

B'estfest

2008-07-07T00:43:00.001-07:00

Un weekend plin. B'estfest. Multe trupe. Pareri impartite.

Ziua 1. As fi vrut sa prind Apollo 440. Nu am prins decat 2-3 piese. Mi-a parut rau. Mi-a trecut repede. A aparut Alanis Morissette. Avand in vedere ca pentru ea ma deplasasem, am declarat satisfactie totala dupa concert. A fost un show decent, femeia nu e zdravana, energia de pe scena m-a prins. La Unkle nu am mai avut stare. Oamenii canta destul de comercial cat sa nu ma enerveze. Lumea in jur dansa. Nu am stat pana la sfarsit.

Ziua 2. Manic Street Preachers. Manic Street Preachers. Manic Street Preachers. Fac toti banii. Au meritat. Sunt o trupa care poate multe, iar modestia solistului m-a uimit. Solistul de la Kaiser Chiefs a demonstrat ca nu e nevoie de piese deosebite atunci cand ai un frontman capabil sa faca show. S-a batait, a alergat, s-a suit pe garduri si stalpii de pe scena, a alergat in public, etc. Fascinant, e drept, dar tot nu le cumpar albumele. Mi-a parut rau de Nouvelle Vague care meritau mai mult.

Ziua 3. Zi in care lumea chiar a venit. Stereophonics au fost asa cum m-am asteptat. Pe mine ma interesa Roisin Murphy. Lumea cu care eram s-a dus la Sunrise Avenue. Eu nu mai rezistam la acest gen de muzica. Nici nu am avut curiozitatea sa merg sa ii zaresc macar. Murphy a intarziat 45 de minute. Am injurat-o cu sete. A aparut intr-un final. Slaba, cu o voce fenomenala si un show pe care nu regret ca am stat sa il vad. Am dansat. Am ramas fascinata si dupa o ora cand a plecat. Eram ca in transa. Asta nu m-a oprit sa o injur iar fiindca nu a facut bis. Am mers la Manu Chao. Nu aveam starea necesara si toate piesele imi sunau la fel. M-am dus la Furtado care m-a surprins. Ma asteptam la un show de diva dansatoare semidezbracata. Am vazut altceva si mi-a placut. Femeia arata bine, canta inalt si are niste dansatori fenomenali pe care nu m-ar fi deranjat sa ii iau acasa.

Queensryche

2008-07-02T03:07:00.001-07:00

Pentru mine concertul din 30 iunie a fost o premiera din mai multe motive:

- am stat la intrare 45 de minute peste ora de incepere trecuta pe bilet. In orice alta parte, publicul nu ar fi asteptat docil ca o sluguta, ci ar fi plecat cerandu-si banii inapoi. Pe plaiuri locale, stam ca biletul e scump si nici nu am mai vazut niciodata asa ceva! Ba mai mult, mai asteptam inca o ora pana sa inceapa concertul dupa ce am trecut de gard. Traiasca berea!
- public trecut de prima si, adeseori, si de a doua tinerete
- observ cativa copii - unul dintre ei foarte activ si traind muzica pe tot parcursul concertului
- un concert foarte teatral. Interesant. Un pic prea politic, dar se iarta.
- a doua parte mi-a placut mai mult decat prima. Poate am idei preconcepute dar (asa cum imi zicea un prieten) rockul se canta cu microfonul in mana!
- un concert foarte bun din punct de vedere instrumental. Vocea a fost dezavantajata de sunet pe alocuri.
- per total, mi-a placut. Oamenii sunt o legenda pe buna dreptate.

Cu toate astea, nu o sa mai calc la concerte organizate de cei care m-au tinut in picioare la poarta mai mult de o ora in timp ce in spatele meu exista un puhoi de lume ce nu imi permitea sa ies. Eu una chiar as fi plecat....Ratam un concert bun, dar nu ma mai enervam si nu mai spumegam ca nu avem coloana vertebrala necesara ca sa fim vreodata o natie puternica!

O fi un an special?!

2008-06-23T08:36:00.000-07:00

Anul acesta, toata lumea a tinut sa ma felicite de ziua mea in avans. Ma refer la rude, ma refer la prieteni, ma refer la colegi.
Nu stiu ce sa extrag din asta. Dupa visul de ieri noapte in care se facea ca am doi copii ma gandesc ca ar trebui sa-mi fie frica.
Apoi, beau un ceai si ma gandesc ca vremurile in care traim ne obliga sa apasam acceleratia la maxim. Treaba asta ne face sa uitam. Astfel, uitam sa sarbatorim, uitam sa ne intalnim, uitam sa ne vorbim si ajungem tot la frica fiindca viitorul e estompat de singuratate.
Am chef din nou sa traiesc, sa generez povesti, sa experimentez si sa cunosc oameni noi!

Garbage - Cup Of Coffee [ Vida de Plástico ]

2008-06-19T08:57:00.001-07:00

Am o dispozitie foarte ciudata in ultima vreme. Stiu asta. Inca sunt in faza de cantarire a comportamentului viitor. Singura rugaminte pentru cei ce nu-mi apreciaza dispozitia este sa ma lase sa ies din nou pe scena atunci cand cred eu de cuvinta. Acum, pur si simplu, nu am chef nici macar sa imi justific lipsa sa.

Cand ne fute grija altora intr-atat de facem rana!

2008-06-17T09:02:00.000-07:00

Am un obicei tare prost. Nush cum drac' sa scap de aceasta meteahna deprinsa in zilele ploioase din copilarie in care, pentru a alunga plictiseala lasam libere fraiele imaginatiei si vorbeam singura. Prost obicei! Odios de-a dreptul fiindca, uneori, ma trezesc ca gandesc cu voce tare si trasnesc cu replici prin birou. Biroul e populat asa ca se gaseste o fiinta care sa se agate de vorbele rostite fara stiinta.
Astazi radeam amuzata amintindu-mi de peripetiile unui prieten, amintiri generate de un telefon primit pe neasteptate. Intrebata de ce rad am povestit motivul si m-am trezit cu o remarca de genul:

- Uf, m-am saturat de loseri din astia!

Ok. Stop joc. Nu dam rewind ca facem moarte de om. Urat obicei, mai urat ca al meu, mai e si aista de a judeca oamenii si de a-i cataloga cu extrema usurinta. Normal ca orice astfel de tratament aplicat unuia dintre prietenii mei ma enerveaza si rautatea de care pot sa dau dovada isi scoate capul had.
Nu suport ca cineva sa imi critice prietenii. Nu suport ca cineva sa ii ia ca pe niste haine vechi si sa ii arunce intr-un imaginar cos cu rufe murdare. Astfel de actiuni imi dau mie dreptul (si, daca nu mi-l dau, mi-l iau singura) sa sterg pe jos cu persoana respectiva. Nu iert si nu stau sa ascult. Sunt prea putini oamenii pe care ii iubesc ca sa nu ii pretuiesc. Neconditionat si inainte de orice! Ei, si doar ei, au dreptul la orice. Ei, doar ei, pot sa imi greseasca oricat. Ii voi bate pe umer, le voi spune, intre 4 ochi ii voi certa, dar, pentru lume, voi fi piedestalul lor. Se pot sui pe mine oricand ca sa atinga cerurile si vor avea siguranta ca spatele nu-mi va ceda!
SI, DA, UN ULTIM DA, CAND MA ENERVEZ , SUNT NECRUTATOARE!

Metallica Praga 3.06.2008

2008-06-16T02:34:00.001-07:00

Da, am fost la concert la Praga.
Da, mi-am dorit sa gasesc o metoda sa merg la concerte numai in strainatate. Nu tine de snobism. Tine de confort.
Am avut o senzatie aparte sa pasesc pe un stadion imens arhiplin pe care nu m-a inghiontit, injurat, calcat pe picioare nimeni. De prisos sa notez ca cea mai agitata persoana pe aria "cat vedem cu ochii" in timpul concertului am fost eu.
Organizarea de nota 10 (mai ales ca la aceasta comparatie iau in calcul si ce s-a intamplat la Rolling Stones). S-au vandut: bere, vin, whiskey, mancare. Desi existau cozi, stocul nu a fost epuizat pe parcursul concertului. Atentie: era hartie igienica la baie la finalul acestuia!
O cronica de concert nu are sens. Nu as putea sa descriu ce am trait revazand o trupa care mi-a bantuit copilaria si adolescenta si pe care nu am apucat sa o urmaresc pana la capat la Bucuresti acum ceva ani...

And do fuck off!

2008-05-26T11:31:00.000-07:00

Am aflat de dimineata cand ma uitam la stiri ca Angelina Jolie spumega de furie fiindca o inregistrare de acum 9 ani in care apare cu pupilele dilatate aberand langa o femeie care fumeaza heroina a fost data publicitatii. Motivul supararii se pare ca este momentul in care aceasta inregistrare apare. Actrita tocmai promoveaza un film pentru copii, iar acel stil de viata nu mai are nimic de a face cu ea.

Ok! E normal sa bolborosesti de furie ori de cate ori ti se incalca intimitatea. Cu asta sunt perfect de acord. Pe de alta parte, inregistrarea fiind veche si apele curgand pe garla, nu prea vad rostul pentru enervare. In final suntem ceea ce suntem si nu ne putem ascunde trecutul sub pres. Greserile, rahaturile, caderile, momentele neinspirate de bravada prosteasca (actrita declara in filmul cu pricina ca ii place sexul sado-maso si ca e cool sa iti omori animalele de companie), prostia cronica de care dam dovada, minciunile si toata pleiada de porcarii si porcarele pe care le facem de-a lungul vietii ajung sa ne defineasca in egala masura precum lucrurile bune, memorabile, corecte si blajine.

In tinerete oricine poate fi cu usurinta prins in ghearele excesului. Pana la urma, vorba poetului, "drumul exceselor duce la palatul cunoasterii". E adevarat ca drumul prea multor excese conduce invariabil la ruina, insa, daca stii sa te opresti, poti conta pe o viata de-a lungul careia nu vei mai pasi in intunericul pierzaniei. Si asta e cel mai important lucru atata timp cat curiozitatea ne da ghes de cand cei doi netrebnici au halit marul!

Noul membru al familiei

2008-05-25T05:01:00.000-07:00

E frumos. E mic. E gri. E obiectul unei nelimitate afectiuni.

Hm... hm...

2008-05-24T15:44:00.001-07:00

Imi amintesc prima tentativa de a vedea filmul "Gia". M-am dus la un prieten fiindca vroiam sa vedem inainte o emisiune la care aparea o prietena. Am vazut emisiunea, dar despre film nu pot spune acelasi lucru.
In cinstea evenimentului am cumparat o sticla de gin si ne-am pus pe pilit. La finalul emisiunii si dupa jumatate de sticla lumea dormea in jurul meu. Eu am ramas cu telecomanda in mana si cu ideea fixa ca trebuie sa vad si filmul. Inainte de a ajunge acasa bausem toata sticla.
Dimineata am avut o discutie cu mama. Ii spusesem sa se uite la film si m-a intrebat cum mi s-a parut. I-am raspuns fara ezitare ca e o porcarie. De prisos sa adaug ca in mod sigur am adormit pe parcurs fiindca scenele din mintea mea chiar nu aveau nici o noima.
Am citit nedumerirea pe chipul mamei. Abia azi am decodificat-o. Am pus gheara pe o versiune unrated pe DVD. Am alta parere fiindca a fost ca un pumn in plex. E uluitor cat de usor pot oamenii sa isi futa viata! Dar, asa, intr-un hal fara de hal! Bineinteles, cu putin ajutor din afara ca in orice treaba bine facuta. Exista o vulnerabilitate extraordinara in oameni care se activeaza cand ti-e lumea mai draga! Vine la pachet mai mereu cu regretul ca nu am renuntat sau ca am abandonat prea devreme. Are ceva din zgomotul unei usi care se inchide numai pentru ca sa realizezi in secunda urmatoare ca ai pierdut un om. Poate ca nu ar trebui sa facem niciodata promisiuni pe care nu le putem tine! In final, nimeni nu salveaza pe nimeni. Nu are cum. Responsabilitatea e mult prea mare. Mai trebuie sa mai vrea sa puna si ala osul la reabilitare. Toti avem predispozitie spre deraiere dar ne intoarcem pe sina daca realizam cati oameni tragem dupa noi in avarie!
Poate din acest motiv e cu atat mai infiorator sa vezi ca unii oameni se nenorocesc cu un talent nebanuit. Dupa ce realizezi ca viata bate filmul iti vine sa cazi in genunchi pe covor si sa iti vomiti cina sau cele doua cani de vin sorbite inainte si in timpul filmului...

Vineri - preludiu pentru sambata

2008-05-24T01:02:00.000-07:00

O prietena m-a invitat la relansarea Orange Concept Store - Calea Victoriei, langa ce a mai ramas din magazinul Muzica. Nu puteam sa o las la greu asa ca m-am dus! O descriere in puncte a ceea ce s-a intamplat acolo ar fi:

mancarea a fost buna si destula;
au venit suficienti oameni - nici plin pana la refuz, nici gol;
atmosfera peste asteptari;
muzica a fost ok, dar in opinia mea DJ Benoit Cassar ar fi putut face mai mult decat s-a auzit aseara (pe de alta parte, poate gustutile mele sunt un pic mai ciudatele). Ma intreb de ce muzica electronica nu se aude mai des prin cluburile de la noi. Poate fiindca iti trebuie ceva alcool la bord sau ceva pastile in fluxul sanguin ca sa prinzi ritmul limbricoidal si sa te undui pe muzica;
proiectiile puteau fi mai inspirate. La un moment dat aveam senzatia de repetitie;
am zarit ceva presa, tanara, dar prezenta
in aria mea vizuala se lafaiau mai multi barbati la a doua tinerete, casatoriti, probabil cu plozi, dar cu ochii roata dupa carne tanara, ce-si faceau niste poze penibile demne de site-ul cu cocalari. Oricum nu conteaza, aveau laptop si si-l tineau cu mare aplomb in poala! Pacat ca nu ii vedeam decat eu si personalul!
Personalul, oh, personalul m-a enervat cumplit. Chelnerii se repezeau sa adune paharele inainte ca ultima limba de whisky sa se scurga pe gatlej. Adunau sticle si pahare pe jumatate pline si, din putin nu am alergat dupa ei sa ii iau de guler fiindca au luat si un pachet pe jumatate plin de pe masa!
bonus ce iarta totul: momentele artistice de dans si improvizatie de la inceput si drumul la baie. Acesta din urma a fost inedit. La capatul scarilor era proiectata pe podea o toba cu senzori. Puteai sa te joci facand melodii sarind pe ea pana iti zburau baschetii.

La plecare am dat iama in Noaptea Galeriilor. Mi-a parut rau ca nu am avut aparatul foto la mine.Intentionez sa recuperez azi.
M-am bucurat sa vad atatia amatori de arta si artisti activi, energici, tineri, entuziasti, frumosi, talentati. M-am urat fiindca lucrez in zona subterana a publicitatii. M-am urat fiindca am terminat ASE-ul. M-am urat fiindca nu sunt printre ei.
In final am plecat acasa cu un taximetrist suparat pe natia romana - prea multa lene, hotie, prefacatorie, invidie, rautate! Da, cam asa e si in lumea mea. Ca in a lui. Pluteste neincrederea si e trist tare uneori. Dar mai bem un paharel, ne mai veselim nitel si ne amintim ca, pana la urma, viata e doar un sir de inevitabile si multe compromisuri.

Uneori ma simt ca un caine ud...

2008-05-23T07:08:00.000-07:00

... care isi scutura stropii din blana indepartand toate organismele vii din jur.

Uneori ma simt ca o rama fara tablou.
Uneori nu am chef de nimeni.
Uneori am o stralucire in privire care ar putea induce lumea in eroare.
Uneori nu vorbesc, iar alteori glumesc prea mult.
Uneori beau prea mult.
Uneori nu ascult cum trebuie.
Uneori nu sunt langa tine.
Iar de cele mai multe ori nu imi cer scuze.

Amazing Animated Street Art

2008-05-19T08:51:00.001-07:00

Amazing Animated Street Art

Posted using ShareThis

Moonspell - Scorpion Flower videoclip FULL NEW VIDEO/SONG

2008-05-19T00:14:00.001-07:00

Extras de pe ultimul album - "Night Eternal"

Moonspell vor ramane in istoria rockului

2008-05-18T23:56:00.000-07:00

Nu am nici o indoiala. Iar daca as fi avut pana acum, orice urma s-a naruit dupa concertul de la amfiteatrul Eminescu.
A fost un concert ca la carte: cu piese noi si melodii de rezistenta din trecut incheiat asa cum se merita cu "Alma Mater". S-a comunicat cu publicul, iar steagul Romaniei care a aparut pe umerii solistului pe durata ultimei piese a facut deliciul nationalistilor.
Albumul nou suna bine. Foarte bine. E adevarat ca mie tot primele imi plac, dar.... cred ca tine de cantitatea de ascultare. Oricum, e bine de vazut ca nu si-au pierdut suflul!
Singurul meu regret e ca am vazut putina lume la concert. Poate faptul ca i-au vazut la Timisoara (ca si mine de altfel) si multitudinea de concerte din vara asta i-au facut pe oameni sa nu isi cumpere bilet. Pacat!

Aseara am fost aici!

2008-05-15T23:42:00.001-07:00

Numai faptul ca stii cu cine a cantat este suficient ca sa te faca sa paralizezi. Sa il vezi in concert, insa, intrece orice imaginatie! E unul din cei mai tehnici chitaristi, iar sincronizarea cu restul muzicienilor e uimitoare. E ca si cum ai urmari rotitele unui mecanism extrem de fin si bine uns. Pacat ca acustica salii nu ajuta!
Dincolo de frumusetea concertului, s-au intamplat si marlanii. S-a intrat greu. Erau putini oameni la rupt bilete, iar posesorii de bilet trebuiau sa se incoloneze intr-o coada ceausista. Cand am ajuns in sala era intuneric si incepuse prima piesa. La adapostul intunericului multi au luat loc pe scaunele din fata. Noi, de exemplu, l-am ridicat pe Laurentiu Cazan - da, artistul care innebunea spatiul carpato-dabubiano-pontic acum niste ani buni si care nu mai infioara decat diaspora acum.
Ceva mai in fata, doua fete intarziate isi fluturau biletele in fata unui domn foarte nervos care isi arata ceasul si le trimitea la plimbare. Acum, cei ce intarzie isi pot pierde dreptul sa mai participe la eveniment. Numai ca, in mod normal, nici intunericul, nici timpul nu dau nimanui dreptul sa uite a-si citi ce scrie pe bilet. Asa cum eu m-am chinuit sa imi gasesc locul, o puteau face si altii! Asa ca stateam, la un rand in spate, urmarind scena si gandindu-ma ca eu ii crapam capul. Plasatoarea nu a putut face nimic asa ca le-a condus pe fete undeva in spate. Atunci am realizat ca eu nu as fi plecat. As fi stat langa el si l-as fi impins din cand in cand. Sau l-as fi luat de gat pur si simplu! Macar ajungeam sa imi alatur numele de cel al lui John McLaughlin intr-un articol de ziar!
Dupa concert, dupa ce am ascultat ce pot acei oameni sa faca, mi-am dat seama ca, datorita faptului ca ma determina sa pierd asa un eveniment, as fi ticluit un plan elaborat de evadare. Dupa scapare m-as fi dus direct la cimitir unde i-as fi profanat mormantul si l-as fi sfartecat a doua oara!
De prisos sa spun ca fetele cu a caror cauza am solidarizat au parasit sala dupa doua piese! Probabil aveau invitatie. La naiba!

2008-05-15T02:07:00.001-07:00

Initiativa culturala din al carei comunicat de presa citez:

"Bucureşti, 5 Mai 2008 În perioada 5-25 Mai 2008, se va desfăşura concursul „Poze cu zimţi - Interioare de vieţi, interioare de case”, concurs al pozelor de altădată.Toţi cei cărora le este dor de frumuseţea alb-negru a pozelor cu zimţi din copilăria lor, sau care aparţin unei noi generaţii care de abia acum descoperă acest tip de frumuseţe sunt invitaţi să trimită fotografiile lor alb-negru pe adresa Ordinului Arhitecţilor din România, Strada Pictor Arthur Verona, nr 19, sau să le depună personal la aceeaşi adresă. Concursul este prilejuit de lansarea celui de-al treilea volum de poezii semnat de Anca Mizumschi, „Poze cu zimţi”.

Cele mai frumoase fotografii alb-negru, vor fi premiate de către Ordinul Arhitecţilor din România cu premii în bani. Vernisajul expoziţiei de fotografie şi înmânarea premiilor vor avea loc la sediul OAR, Strada Pictor Arthur Verona, nr 19, în ziua de 7 iunie 2008, orele 19.00. Premierea va fi precedată de lansarea volumului „Poze cu zimţi”, în data de 7 iunie 2008, orele 18.00, Librăria Cărtureşti. De asemenea, pozele selectate vor fi expuse la sediul Ordinului Arhitecţilor din România, în cadrul evenimentului Street Delivery, 6-8 iunie 2008."

SUCCES PARTICIPANTILOR!

Everything Is Illuminated

2008-05-01T13:33:00.000-07:00

Si cand te gandesti ca nici nu vroiam sa vad filmul! Nu simteam ca am dispozitia necesara dupa aceasta zi pe care am simtit-o total inutila. Dar filmul a inceput, iar eu ocupam acelasi loc comod intre perne in patul din casa parinteasca asa ca mi-am zis in sinea mea sa arunc un ochi pe ecranul din fata mea. Atentia mi-a fost insa rapid captata si ambii ochi mi s-au lipit de ecran. Fiecare secunda ce trecea ii aducea lui Liev Schreiber inca o bucatica din ceea ce avea sa devina, putin inainte de a rula genericul, respectul meu penru el.
Filmul e frumos, tandru, cu multe cadre fixe pe catea (care fac toti banii), poate prea poetic, dar ravasitor si colorat de parca ar fi fost pictat de mana unui pictor caruia nu i se usuca niciodata pensulele. L-am trait cap coada asa cum numai un est-european ar fi putut sa o faca vibrand la fiecare nota materializata in sunet de pe coloana sonora.
Revelatia absoluta pentru mine a fost insa Eugene Hutz care, OH!, da o cu totul alta dimensiune trairilor mele din timpul concertului Gogol Bordello de la Bucuresti! Dumnezeule, mie mi-a placut cand nici macar nu stiam cine e pe scena!
Ce ti-e si cu artistii astia!

Eu si parerile mele...

2008-04-18T07:14:00.000-07:00

Zilele trecute mi-au fluturat urechile de placere precum personajului de desene animate Dumbo cand am descoperit pe un blog o cronica legata de cartea "Valul pictat". Am inceput sa citesc, uitand sa imi inghit saliva, autand cu nesat intelesuri ascunse. Dar, pe masura ce inaintam cu lectura, urechile mi s-au plostit devenind moi, ca de guma, iar colturile gurii mi-au alunecat in jos.
Citeam si ma minunam fiindca postul era scris de o fata. M-am umplut de furie turbata pe masura ce inaintam si descopeream un personaj feminin superficial, desfiintat de autoare fara drept de apel. In schimb, el, bacteriologul, era ridicat in slavi si considerat fiinta superioara. Mi s-a parut extrem de trista o astfel de cronica. Apoi am realizat ca era scrisa de o fata foarte tanara - 19 ani - studenta la filologie. Am dedus ca, probabil, are capul imbacsit de comentariile scolare, iar experienta de viata nu o poate ajuta prea mult. Nici nu vreau sa ma gandesc ce ar fi facut cu Ela din "Ultima noapte...".
Am iertat usor autoarea amintindu-mi de reactia mea cand mama mi-a dat cartea spunandu-mi ca e preferata ei. Ma asteptam la ceva deosebit, aproape de contorsionarile sufletesti ale omului modern. Aveam 18 ani si tot avantul justitiar si autosuficient al varstei - pe care l-am gasit si la autoarea comentariului. M-am dus si i-am trantit mamei cartea pe masa din sufragerie, destabilizand-o. Nu puteam decat sa urlu: "De ce mi-ai dat mie cartea asta? Proasta asta!..." Bolboroseam, gesticulam si nu intelegeam nimic. Mama a zambit si mi-a spus doar atat: "Daca nu citeam cartea asta nu v-as fi crescut asa cum am facut-o pe voi!". Am iesit din camera in tromba scuturandu-mi bratele pe langa corp. Ma grabeam sa ies cu prietenii, sa vorbim vrute si nevrute si sa despicam firul in 9 cu toporul.
Azi, cand anii au mai ingalbenit putin foile culegerii vechi de matematica cu care tata a fixat masa sa nu se mai scuture, vad altfel problema. Nu o mai vad pe Kitty ca pe o proasta. O vad doar ca un produs al lumii in care traia si care nu ii permitea nimic altceva. O vad ca pe o femeie foarte puternica si o admir. Da, inca ma umplu de dezgust si as palmui-o la gandul ca i-a cedat a doua oara lui Townsend. Apoi o si admir fiindca a dovedit un verticalism de care eu nu as fi dat dovada. Stiind ca ar putea schimba totul spunandu-i lui Walter ca e copilul lui, totusi, nu o face. Nu o face fiindca nu poate sa minta. Da, revenim, probabil, la lipsa de experienta. In fond, cat se izbise Kitty de viata?! Cat ii permisese viata contactul cu viata? Prea putin.
Kitty face greseli. Nu e la fel de complicata pe cat ar putea fi o absolventa de litere in anul 2010. Dar eu raman la convingerea ca ea e personajul principal al cartii, ca Maugham a placut-o atunci cand a plasmuit-o si ca pot sa o iert pentru pasiunea necontrolata de care a dat dovada. De altfel, acum, dupa ani zbuciumati in cautari printre asternuturi, imi dau seama cum e sa te izbeasca in moalele capului o mare pasiune careia nu ii poti rezista odata eliberata din viata searbada precum o pasare uriasa dintr-o prea mica colivie. In fond, Fane stia de la inceput ca ea nu il iubeste. Pana la urma putea cere prea putin de la trofeul montat pe perete!
In fine, remarca facuta in final cum ca isi va creste fata altfel decat a fost crescuta ea umple de speranta viitorul. Viitorul meu mai ales care a fost marcat de aceasta carte. Libertatea mea, forta mea, orgoliul meu care isi permite sa se manifeste! Asa se aduna toti anii de zvacniri ale inimii in care o recunosc uneori pe Kitty si pot sa zambesc fara sa ma pun la zid.

Oare in multinationale e permisa flatulatia?

2008-04-09T08:27:00.000-07:00

Ma intreb si eu ca omul: cand stai la baie si-ti faci treaba cat de zgomotos poti fi?
Nu de alta, dar mai mereu e cineva la baie si asteapta sa te extragi din locul in care isi doreste sa fie! In plus, mai sunt oamenii ce fumeaza pe terasa.
Ce ne facem?! Sa fugim! O sa murim!